adana escort porno izle rus porno porn konya escort bayan bodrum escort

Nu va mai avea România un şef de Stat ca Nicolae Ceauşescu!

Nu va mai avea România un şef de Stat ca Nicolae Ceauşescu!
loading...

A fost profund cinstit, fără nici o avere. A fost patriot. A făcut tot ce este omeneşte posibil să dezvolte şi să modernizeze ţara. A avut o putere de muncă extraordinară. A fost un excelent diplomat, făcîndu-i pe cei mai importanţi oameni politici ai Planetei să vină în pelerinaj, în România, ca la sfintele moaşte. De altfel, în imaginile alăturate îl vedeţi cu Charles De Gaulle, Richard Nixon şi Regina Angliei. A fost un om de o moralitate ireproşabilă. A avut numeroase alte calităţi. A avut şi defecte, desigur, şi a comis greşeli – dar ele sînt estompate de marile lui virtuţi. E inutil să mai precizez că eu, unul, nu l-am cunoscut pe Nicolae Ceauşescu. N-am avut onoarea să dau mîna cu el.

Ba chiar am fost sancţionat, din ordinul lui, pentru curajul de a da de pămînt cu Mafia externă şi de a apăra, prea violent, cauza naţională. În septembrie 1980, după ce am publicat, pe pagina 1 a revistei „Săptămîna”, editorialul „Idealuri” – în care ceream tipărirea discursurilor şi textelor unor mari patrioţi, ca Ion şi Ionel I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Aurel C. Popovici, Octavian Goga, Nicolae Iorga – mi s-a luat dreptul de semnătură timp de 4 luni. În aprilie 1984, pentru curajul de a-l apăra pe Mihai Eminescu în faţa furiei distructive a rabinului Mozes Rozen, mi s-a luat dreptul de semnătură 8 luni (aşadar, dublu), iar cartea mea de versuri „Saturnalii” a fost retrasă din librării şi biblioteci şi dată la topit. Dar n-am fost arestat. N-am fost omorît.

L-am înţeles atunci pe Ceauşescu şi n-am fost supărat pe el. Poate că, în locul lui, aş fi procedat la fel, din raţiuni de stat. Aşa că să nu-mi vorbească, mie, nimeni de „dizidenţă” şi „rezistenţă”. Motanul Arpagic? Haida-de! Unde erau toţi pleşii şi liicenii cînd Mozes Rozen l-a împroşcat cu noroi pe Eminescu, făcîndu-l fascist, huligan şi pornograf? Unde? Cu capul la cutie! Pe care l-au scos, ca dintr-o jucărie cu arc de resort, în decembrie 1989, cînd s-a dat liber la furat. Iată de ce eu nu m-am dezis de Ceauşescu. Iată de ce eu l-am elogiat, în anii ’80: fiindcă un instinct imbatabil îmi spunea că, după el, ţara se va prăbuşi în haos. Ca să fiu sincer, nici în visele mele cele mai rele nu bănuiam că dezastrul va fi atît de cumplit. Praful şi pulberea s-au ales de ţara asta! Lovitura de stat care a fost dată în decembrie 1989, pusă în scenă de numeroase forţe străine – ruşi, americani, evrei, unguri, sîrbi – a adus la Putere nişte agenţi ai Moscovei şi mai multe bande de profitori şi interlopi. Reformatorul României a fost „judecat” într-o mascaradă de proces, fiind împuşcat, apoi, ca un cîine. Asta e realitatea.

Dacă nici acum, după 25 de ani, nu spunem lucrurilor pe nume sîntem complici cu acei ticăloşi. Şi cu nemernicii care au răspîndit cele mai ordinare minciuni: că Ceauşescu a ucis 64.000 de oameni (?!), că a adus palestinieni să tragă în populaţie (?!), că are conturi în bănci străine (?!), că robinetele băii sale erau de aur (?!) etc. Ce ruşine! Ce mare ruşine! Toţi cei care au lătrat atunci, dar şi după aceea, sînt vinovaţi de dezastrul ţării. Dezastru care e în marş! „Aspru e poporul cînd scapă de nenorocire” – scria Eschil. Dar cum poate fi etichetat acel popor care scapă de o nenorocire băgîndu-şi, singur, gîtul în ştreang? Sau aruncîndu-se în prăpastie? Ori dîndu-şi foc? Imbecil, aşa se numeşte. A spus-o Petre Ţuţea înaintea mea: „Am făcut 13 ani de puşcărie pentru un popor de imbecili”. Şi, înaintea lui Petre Ţuţea a spus-o Octavian Goga: „Ţară minoră, ţară de secături”. O ţară în care nişte infractori de drept comun şi paraşute ajung miniştri, parlamentari, primari, consilieri prezidenţiali îşi merită soarta şi nu poate fi oprită din tentativa sa prelungită de sinucidere.

Acum, la 25 de ani de la uciderea lui Nicolae Ceauşescu, profeţia făcută de el la acea înscenare de proces se adevereşte, cu vîrf şi îndesat. Pînă şi aici a avut dreptate. Pînă şi aici a fost mare. Încă nu-i prea tîrziu ca ucigaşii lui să plătească.

Dar, să închei într-o notă ceva mai veselă. Iată o scenă de film, care dovedeşte că Ceauşescu avea mult umor. Priviţi ce am descoperit într-un document al Departamentului de Stat al SUA despre experienţa pe care a avut-o Robert Martens, adjunct al ambasadorului american la Bucureşti, în perioada 1971-1974. Acesta se referă la o vînătoare, desfăşurată, evident, după invadarea Cehoslovaciei. Ambasadorul URSS la acea oră era temutul Ivan Basov: „Cu siguranţă că Ceauşescu a fost un bun vînător. În orice caz mult mai bun decît mine, fără îndoială.

Avea, de asemenea, un pronunţat simţ al umorului. Mi-aduc aminte că, la prima din cele două vînători cu Corpul Diplomatic la care am participat, la sfîrşit a avut loc o mică ceremonie de iniţiere, într-un luminiş din pădure – presupun că era vorba de o tradiţie românească – unde şeful partidei de vînătoare, cu un băţ, se prefăcea că îi «bate» la spate pe novicii participanţi pentru prima oară la o vînătoare. Aşa că noi, «vechii vînători», stăteam deoparte, iar cei nou-veniţi trebuiau să îndeplinească ritualul. Ambasadorul sovietic trecuse şi el, mai demult, prin el, dar noul ambasador cehoslovac, un tip mai în vîrstă şi mai pirpiriu, nu – aşa că s-a dus cuminte la locul «supliciului», iar Ceauşescu, rîzînd, s-a întors către ambasadorul sovietic şi i-a dat băţul, spunîndu-i:

«Dumneavoastră sînteţi obişnuiţi să le daţi o porţie de bătaie cehilor, de ce să n-o faceţi şi acum?» Şi a adăugat: «Dar fără folosirea forţei sau a ameninţării cu forţa». A fost, într-adevăr, foarte amuzant, această ultimă frază, la vremea respectivă, părea să fie prezentă, practic, în orice discurs sau text oficial, aşa că am adăugat: «Vedeţi, am ştiut eu că dvs. sînteţi în favoarea nefolosirii forţei sau a ameninţării cu forţa». Toată lumea a rîs”.

CORNELIU VADIM TUDOR

loading...

Nicolae Ceauşescu a fost cel mai înverşunat susţinător al eliberării deţinuţilor politici din închisorile comuniste. El a fost cel care l-a determinat pe Ghe. Gheorghiu Dej să dea decretul de amnistiere, aducându-i aminte de perioada pe care ei (comuniştii) au petrecut-o în închisorile regaliste.

Nu ştiu de unde avem noi, românii, o înclinaţie către secretomanie. N-am să merg foarte departe în timp, ci doar pînă la borna de hotar a României Moderne, 1821. Cînd m-am documentat pentru o piesă de teatru consacrată lui Tudor Vladimirescu, pe care mi-o ceruse Virginia Pană, de la Radio (nora bătrînului scriitor avangardist Saşa Pană), şi care avea să se joace în 1977, cu Ştefan Iordache şi Mircea Albulescu în rolurile principale – am găsit, la Biblioteca Academiei Române, mărturii despre întîlnirea secretă pe care a avut-o marele patriot român cu şeful Eteriei, Alexandru Ipsilanti – prinţ grec, dar şi general ţarist. Cei doi s-au văzut la Palatul Ghica, din marginea Bucureştilor, deci la loc ferit. Am remarcat comportarea demnă a olteanului, care l-a ţinut la respect pe descendentul acelei familii, furnizoare de domni greci pentru Ţările Române.

Un mic salt peste timp, în 1866: la 11 februarie, conspiratorii care puneau la cale arestarea şi detronarea iubitului Prinţ al Unirii şi-au dat întîlnire în casa lui C.A. Rosetti, unde s-a organizat, de ochii lumii, un zaiafet mare, cu muzici şi luminaţie ca de Revelion, pentru a distrage atenţia agenţilor şi Poliţiei. Tot atunci, alţi conspiratori se baricadaseră în turla Bisericii Kreţulescu, de lîngă Palatul Domnesc (situat în acelaşi loc în care e Palatul Regal, dar clădirea era alta) – ăştia aveau misiunea să observe orice mişcare suspectă. Ceea ce a urmat, se ştie: Cuza a fost trădat chiar de propria gardă, care i-a pus pistoalele în piept. Apoi, Domnitorul a fost dus, sub pază severă, în puterea nopţii, la casa unui oarecare Ciocîrlan, aflată în zona Bisericii Sf. Gheorghe Nou; locuinţă, de asemenea, conspirativă.

A doua zi, el a fost trecut munţii, către Ardeal, fiind prizonier într-un han din Braşov, care se mai păstrează şi azi (peste drum de Hotelul ARO, există o placă memorială), după care a luat drumul exilului, spre Viena. În vara lui 1916, primul-ministru Ionel I.C. Brătianu şi miniştrii plenipotenţiari ai Rusiei (Poklevski-Koziel), Franţei (Contele de Saint Aulaire) şi alţi diplomaţi ai Antantei s-au întîlnit tot într-o casă conspirativă, unde au pus la punct ultimele detalii ale intrării României în război şi au semnat Pactul diplomatic şi Acordul militar. Secretul a fost atît de bine păzit încît intrarea ţării în acel prim război mondial a constituit nu numai o surpriză de proporţii, ci chiar un veritabil şoc, atît pentru populaţie (care aştepta acest act), cît şi pentru Puterile Centrale (care nu numai că nu îl aşteptau, dar militau pentru alianţa cu ele).

Nu vreau să mai pomenesc despre casele conspirative ale PCR din ilegalitate, adică din perioada 1924-1944. Totuşi, una mă face să tresar, prin consecinţele folosirii sale: acea casă modestă, din cartierul bucureştean Vatra Luminoasă, unde „Inginerul Ceauşu” (alias Emil Bodnăraş) şi banda lui de politruci aserviţi Moscovei l-au transportat pe Mareşalul Antonescu. Există şi o fosilă vie a acelor zile, aruncată pe plaja Secolului XXI de cumplitul tsunami al trădării: Mihai de Hohenzollern. El se încăpăţînează să creadă că a făcut bine ceea ce a făcut şi că a scurtat războiul cu 6 luni – poate, dar cu preţul scurtării de capete a 170.000 de militari români şi a 300.000 de deţinuţi politici, morţi în lagărele staliniste.

În decembrie 1989, locul „casei conspirative” a fost luat de „toaleta conspirativă”. Într-o asemenea incintă sordidă au hotărît Ion Iliescu şi gaşca lui de boschetari să-l asasineze pe Nicolae Ceauşescu. Repet: într-un WC! Mă mir că încă n-a fost pusă o placă de marmură: „În acest WC s-a luat hotărîrea ca Nicolae Ceauşescu, care a întinat nobilele idealuri ale socialismului, să fie executat”. Imediat cum s-a tras apa, a tras şi plutonul!

În 1992, eu şi amicul meu Adrian Păunescu am fost invitaţi de fostul meu coleg de facultate Virgil Măgureanu la o vilă a SRI, în Pădurea Băneasa. Acolo, Şarpele cu Ochelari ne-a propus să-l susţinem la alegerile prezidenţiale din toamna acelui an pe Viorel Sălăgean. Nu mai derulez filmul dialogului – cert este că noi am refuzat propunerea. Dar am rămas cu un gust amar: carevasăzică, la 2 ani după ce l-a trădat pe Ceauşescu, fostul căruţaş maghiar şi căpitan de Securitate îl trăda şi pe Iliescu! Perseverare diabolicum! În toamna lui 1996, acelaşi director al SRI îi invitase la discuţii separate (probabil, în aceeaşi vilă conspirativă) pe Emil Constantinescu şi, respectiv, Ion Diaconescu. Dar ştiţi ce-a făcut? A filmat dialogurile, pe şest, cu ziarul „Adevărul” pe masă, la vedere, ca data să fie evidentă. Isteţ băiat! Dar nu atît de isteţ încît să-şi salveze pielea: în august 1997, noul preşedinte, Emil Constantinescu, l-a schimbat din funcţie. Oamenii vin şi pleacă, dar casele conspirative rămîn.

Cîte ar putea, ele, să povestească! Un alt personaj cu înclinaţii de conspirator e Traian Băsescu. Nu mai are încredere în Vila Lac 2, nici în Palatul Cotroceni, deşi s-au cheltuit imense sume de bani pentru securizarea lor. Aşa că a urmat sfatul lui Teodor Meleşcanu şi s-a deplasat, incognito, la o vilă a SIE. Aflată tot în Pădurea Băneasa. Acolo, cei doi securişti au pus la cale transformarea modestului politician Meleşcanu în… prezidenţiabil! Asta, deşi în 2000 eu l-am bătut măr, abia dacă a strîns 4%. Oare ce s-o fi întîmplat între timp, încît Marele Clăpăug să aspire la funcţia supremă în stat? Nu-i ajunge că, dintr-un mediocru securist pensionar a ajuns ditamai şef al spionilor? I-a furnizat dovezi lui Băsescu, despre adversarii lui politici? Asta e treaba lui Meleşcanu?

La Băsescu n-am nici o pretenţie – la el, şantajul e un mod de viaţă. Fireşte, cu cine i-a mers. Rămîne gustul amar al acestui abuz incalificabil: persoane plătite cu bani publici se deplasează cu maşini şi escorte pe bani publici, în clădiri luxoase întreţinute tot pe bani publici – ca să facă ce? Rahatul praf! Indiferent pe ce sprijin american mizează socrul anomaliei genetice Peter Imre (un humanoid mutant, care sperie gravidele), el ar trebui să priceapă ceva esenţial: tot ce intră în legătură cu Traian Băsescu e respins, categoric, de populaţie.

CORNELIU VADIM TUDOR
Joi, 7 august 2014

loading...

You Might Like These

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

x
Aboneaza-te aici